Despre carte

Antologia Desant `83 a constituit, la inceputul deceniului al IX-lea din secolul trecut, semnul indubitabil al revirimentului prozei scurte romanesti. Alcatuita din nuvele, povestiri si texte care transgreseaza specificul speciilor narative, la vremea ei antologia s-a bucurat din partea criticii de o primire `de zile mari`, impartita intre contestatia violenta si aprecieri dintre cele mai pozitive. Autorii reuniti in cuprinsul antologiei erau in majoritate debutanti si membri ai cenaclului `Junimea` de pe langa Universitatea din Bucuresti. Daca Mircea Nedelciu, Sorin Preda si Gheorghe Craciun reusisera deja sa publice volume personale de proza, iar Mircea Cartarescu, o placheta personala de poezie, ceilalti autori prezenti in antologie erau, in 1983, practic niste necunoscuti. Universul epic al textelor din Desant `83 s-a dovedit in multe privinte insolit si plin de prospetime. Pornind de la aceasta antologie s-a vorbit la noi, spre sfarsitul secolului trecut, despre o noua generatie de prozatori si nu exista nici astazi discutii despre proza romaneasca postbelica in care aceasta antologie sa nu fie amintita