Despre carte

Prăvălită în focul vindicativ şi purificator al apocalipsei, înţesată cu notaţii de reporter liric, consumator de peregrinări printre vestigiile civilizaţiilor de mult apuse, poezia lui Liviu Georgescu pare intrată într-un al treilea segment al devenirii sale, unul în care toate cuceririle reflexive de pînă acum capătă pregnanţă vizionară „negativistă”, distilînd revelaţiile unei sensibilităţi bîntuite de aripa neagră a anxietăţii, trimise mereu să colinde între viaţă şi moarte, între pămînt şi stele, între apocalipsă şi geneză.

Cristian Livescu