Despre carte

Aceasta aparitie editoriala este o carte-dezbatere, rezultatul unei anchete initiate de cei doi autori in 1992, in paginile revistei Calende. Ei au pornit de la premisa ca ierarhia valorica a literaturii contemporane a fost viciata prin supralicitarea creatiei unor scriitori privilegiati in timpul comunismului. Suita de raspunsuri – unele sub forma interviului – apartinand unor scriitori si critici literari ce provin din diverse generatii (Alexandru George, Paul Goma, Sorin Alexandrescu, Gheorghe Grigurcu, Dumitru Tepeneag, Mircea Iorgulescu, Radu G. Teposu, Aurel Pantea, Al. Cistelecan, Ioan Buduca s.a.) are o turnura polemica si obiectiva in acelasi timp, ajutand la restabilirea unui autentic tablou sinoptic al literaturii romane postbelice.