Despre carte

Puteți descărca modele de planificări anuale, după logarea în contul dvs. personal QEDU, făcând click aici.

Lou are 13 ani, un IQ de 160, tendințe obsesiv-compulsive și o mama depresivă. Dar viața ei – și a părinților săi – e pe cale să se schimbe datorită proiectului școlar despre tinerii fără adăpost în care se implică. În timp ce își documenta proiectul, Lou o întâlnește pe No, o adolescentă ce trăia pe străzile Parisului. Pe măsură ce legătura dintre cele doua fete devine tot mai strânsă, No este primită în familia noii sale prietene, iar viața lor va lua noi și neașteptate întorsături. Prințesă și cerșetoare nu este numai un roman despre prietenie sau afecțiune, ci și unul existențial, aducând în discuție situații tulburătoare ale căror soluții nu par a sta în puterea noastră. Sau poate că stau?…

Printesă și cerșetoare surprinde prin stilul simplu, asemănător scriiturii de blog sau de jurnal, prin latura sa introspectivă, o incursiune în lumea introvertită și plină de fantezie a unui copil precoce în pragul adolescenței, dar și prin alăturarea a două lumi care nu se cunosc și nu se recunosc între ele, care par a coexista în același spațiu și care ajung să se împletească, să se confrunte și să se separe, păstrând fiecare pentru totdeauna atingerea celeilalte.

Un roman onest, bine structurat, despre viața de familie, părinți care au uitat care le e rolul și copii neglijați. «Experimentul la scară largă împotriva sorții» al lui Lou nu se desfășoară chiar conform planului, dar Delphine de Vigan ne demonstrează că lucrurile chiar se schimbă, chiar dacă nu întotdeauna așa cum am anticipat sau în așa fel încât să deținem mereu controlul.The Independent

Roman distins cu Prix des Libraires și Prix du Rotary International.

Revelația anului 2007.Lire

Romanul Printesă și cerșetoare a fost adaptat pentru marele ecran în 2010 cu titlul său original (No et moi).

Delphine de Vigan a obținut numeroase premii literare și s-a remarcat prin non-conformism, prin temele actuale pe care le abordează și prin capacitatea de a reda în cărțile sale nuanțe psihologice și sociale subtile, legături umane profunde, situații existențiale neobișnuite. Este co-autoarea scenariului filmului Tu sera mon fils și regizoarea filmului A coup sur.

 

Pentru a participa la Concursul Comper -€“ Lectură și scriere creativă, trebuie să vă creați cont pe www.Qvis.ro.

Înscrierile pentru concurs se fac pe site-ul www.concursurilecomper.ro, secțiunea Lectură și scriere creativă: http://concursurilecomper.ro/lectura-si-scriere-creativa.