Despre carte

Seria PORTALUL MAGIC

Extrem de apreciate de părinți, de profesori, dar mai ales de copii, cărțile din seria Portalul magic, ale celei mai populare autoare americane Mary Pope Osborne, au realizat un lucru cu adevărat magic: i-au făcut pe foarte mulți copii între șase și doisprezece ani să fie pasionați de lectură, înaripându-le imaginația. Tocmai de aceea Portalul magic a ajuns să ocupe locul întâi în topul celor mai citite cărți din lume. Vândute în zeci de milioane de exemplare, aceste cărți au devenit lecturi suplimentare obligatorii în cele peste 50 de țări în care au fost traduse.
Jack și sora lui mai mică, Annie, călătoresc în timp și spațiu dintr-o căsuță secretă, plină cu cărți, descoperită într-un copac fabulos. Fiecare carte deschisă îi face să treacă într-o altă lume, ca printr-un portal magic, oferindu-le astfel prilejul să devină ei însiși personajele unor aventuri pe parcursul cărora vor întâlni creaturi uimitoare, personaje și realități din epoci istorice diferite.
Cărțile din seria Portalul magic sunt de fapt un pretext epic de a lărgi cunoașterea și inteligența copiilor, de a le oferi informații surprinzătoare pentru ei din lumea de azi, de ieri și de mâine.

#10. Aventuri în Vestul Sălbatic

Când căsuța magică din copac îi poartă pe Jack și Annie în Vestul Sălbatic, cei doi copii curajoși nimeresc într-un oraș-fantomă, unde trăiesc o întreagă aventură cu o bandă de hoți de cai, un mânz rătăcit și un cowboy pe nume Slim (Slăbănogul). Prinși în atâtea peripeții, Jack și Annie vor mai avea timp să dezlege următoarea ghicitoare magică? Ajută-i pe eroii tăi preferați și află o mulțime de lucruri despre Vestul Sălbatic. Și încă ceva: răspunsul la ghicitoare depinde numai… de o fantomă!