O abordare umanistă a educaţiei

O abordare umanistă a educaţiei

Despre carte

Autor:
Domeniu:Educațional
Colecție:
Dată apariție:06-2017
Nr. pagini:112
Format:16.5x23.5
ISBN:978-973-47-2545-8

Categorii: ,

Descriere

Cartea de faţă este o caldă pledoarie pentru deschiderea educaţiei spre adâncurile sufletului, spre ceea ce are omul etern şi unic în el. Este important, susţine autorul, ca în condiţiile oricărei societăţi şi în oricare perioadă istorică prin care trece ea, să ne formăm profesorii şi să ne creştem copiii întru crezul umanismului, al frumuseţii, bunătăţii, adevărului, respectului aproapelui, întru cel al omeniei fiinţei umane.

Despre autor

ALBU Gabriel

Gabriel ALBU este profesor universitar doctor la Departamentul de Ştiinţele Educaţiei al Facultăţii de Litere şi Ştiinţe din cadrul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti. Este profesor abilitat în domeniul de studii universitare de doctorat Ştiinţe ale Educaţiei de către Universitatea din Bucureşti. Printre lucrările publicate se numără: Introducere într-o pedagogie a libertăţii. Despre libertatea copilului şi auto-ritatea adultului (1998), Mecanisme psihopedagogice ale evaluării şcolare (2001), În căutarea educaţiei autentice (2002), Concepte fundamentale ale psihologiei. Memoria. Gândirea. Imaginaţia (2003), Repere pentru o concepţie umanistă asupra educaţiei (2005), O psihologie a educaţiei (2005), Comunicarea interpersonală. Aspecte formative şi valenţe psihologice (2008), Educaţia, profesorul şi vremurile (2009), Grijile şi îngrijorările profesorului (2013), Relaţiile interpersonale. Aspecte instituţionale, psihologice şi formativ-educative (2013), Autoeducaţia. Căutări şi clarificări (2016), Interogaţie şi autointerogaţie în educaţie (2016).
Este, de asemenea, coautor la 8 volume şi autor de capitole cuprinse în alte 15 volume. A publicat peste 135 de articole în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate şi a participat la peste 55 de conferinţe internaţionale. Lucrările şi intervenţiile sale atrag prin ineditul ideilor/problemelor pe care le tratează, prin profunzimea analizelor şi argumentelor, prin eleganţa şi frumuseţea stilului. Este un autor care aduce în prim-plan tensiunile, dilemele, preocupările şi căutările din educaţie, fără a fi anost, plat sau retoric. Este o prezenţă vie în dialogul ştiinţific.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „O abordare umanistă a educaţiei”