În forma clară a unei cronologii, cercetatorul Fabian Anton reconstituie chipul şi istoricul Sfântului Munte. Mai precis, jalonează istoria unei lumi care trăieşte în afara istoriei: suspendată între pământ şi cer.
Sunt aici multe repere prin care cel înţelept va întelege paradoxul unei organizări umane care nu face istoria, ci numai o îmbunătăţeşte.
Cronologia urmăreşte întemeierea, creşterea şi faptele din grădina Maicii Domnului; atestă viaţa a sute de personaje exemplare, dintre care unele au intrat în calendar, altele în legendă. Sunt consemnate şi episoade conflictuale, controverse acerbe sau abateri sfârşind dramatic cum ar fi alungarea ruşilor ispitiţi de erezie, la început de veac XX sau, recent, luptele cu rebelii ultra-ortodocşi de la mănăstirea Esfigmenu. Dar în mod esenţial, este notată lucrarea sporitoare a unei comunităţi sortite desăvârşirii.
O bună parte a acestei cărţi atestă participarea românilor la istoria Athosului. Întâi, participarea spirituala: prin monarhi sporiţi, de mare anvergură duhovnicescă. Apoi, participarea materială: sute de ani, voievozi români şi mari familii boiereşti au ctitorit pe Sfântul Munte, au restaurat, au înzestrat lăcaşurile sfinte, au făcut donaţii mari. După căderea Constantinopolelui, când grecii pierd controlul pe Sfântul Munte, voievozii români au fost şi voievozi de Athos: prin construcţii şi finanţe, ei controlau, în sens benefic, toate aşezămintele din peninsula monahicească, nu doar pe cele românesti.
Cronologia de faţă merge până la 2007, încheidu-se cu mărturiile unui prestigios monah român, arhim. Petroniu Prodromitul. Acesta îşi exprimă mâhnirea pricinuită de primejdia lumirii Muntelui Athos; dar face şi elogiul unui Athos etern, care se protejează de lumire, ramânând un spaţiu exemplar al îmbunătăţirii omului.

În forma clară a unei cronologii, cercetatorul Fabian Anton reconstituie chipul şi istoricul Sfântului Munte. Mai precis, jalonează istoria unei lumi care trăieşte în afara istoriei: suspendată între pământ şi cer.
Sunt aici multe repere prin care cel înţelept va întelege paradoxul unei organizări umane care nu face istoria, ci numai o îmbunătăţeşte.
Cronologia urmăreşte întemeierea, creşterea şi faptele din grădina Maicii Domnului; atestă viaţa a sute de personaje exemplare, dintre care unele au intrat în calendar, altele în legendă. Sunt consemnate şi episoade conflictuale, controverse acerbe sau abateri sfârşind dramatic cum ar fi alungarea ruşilor ispitiţi de erezie, la început de veac XX sau, recent, luptele cu rebelii ultra-ortodocşi de la mănăstirea Esfigmenu. Dar în mod esenţial, este notată lucrarea sporitoare a unei comunităţi sortite desăvârşirii.
O bună parte a acestei cărţi atestă participarea românilor la istoria Athosului. Întâi, participarea spirituala: prin monarhi sporiţi, de mare anvergură duhovnicescă. Apoi, participarea materială: sute de ani, voievozi români şi mari familii boiereşti au ctitorit pe Sfântul Munte, au restaurat, au înzestrat lăcaşurile sfinte, au făcut donaţii mari. După căderea Constantinopolelui, când grecii pierd controlul pe Sfântul Munte, voievozii români au fost şi voievozi de Athos: prin construcţii şi finanţe, ei controlau, în sens benefic, toate aşezămintele din peninsula monahicească, nu doar pe cele românesti.
Cronologia de faţă merge până la 2007, încheidu-se cu mărturiile unui prestigios monah român, arhim. Petroniu Prodromitul. Acesta îşi exprimă mâhnirea pricinuită de primejdia lumirii Muntelui Athos; dar face şi elogiul unui Athos etern, care se protejează de lumire, ramânând un spaţiu exemplar al îmbunătăţirii omului.