0
0
Multă lume din zona criticii literare s-a întrebat şi se-ntreabă când o să apară o carte de proză care să construiască o ficţiune coerentă şi estetic valoroasă asupra evenimentelor care au marcat viaţa României începând din Decembrie ’89 şi continuând în primii ani după ceea ce se mai numeşte Revoluţie, adică o viziune unitară (aceasta neexcluzând subiectivităţile autorului) asupra Pieţei Universităţii, a mineriadelor, a fesenizării ţării, cu scurtul interval al preluării puterii de către Convenţia Democratică etc. Desigur, încercări în acest sens au mai fost (nu numai în literatură, ci şi în film, de pildă), dar ele purtau amprenta fragmentarismului şi erau mai degrabă pagini ori secvenţe care se apropiau mai mult de mărturia directă, personală, asupra celor întâmplate, decât de ficţionalizarea lor. Însă iată că avem acum o primă încercare (reuşită, în opinia mea, în sensul celor amintite mai sus), romanul Mortua Est al lui Teodor Hossu-Longin.
Mortua Est deschide o cale narativă a discursului despre comunism extrem de fertilă, având un dublu avantaj: autorul, deşi foarte tânăr în ultimii ani ai ceauşismului, a trăit lucid acea epocă, deci ştie cum a fost, iar ceea ce a urmat e privit tocmai din această perspectivă lucidă şi uşor sarcastică. Eroul său, Mircea, este un introvertit, un self-made man care încearcă să se regăsească, să se construiască pe sine, pe fundalul unui timp buimac, trecând prin experienţe ce-l vor marca decisiv, precum Piaţa Universităţii, mineriadele, emigrarea şi chinul de a se acomoda în Occident, reîntoarcerea acasă ş.a.m.d. Construcţia epică nu e liniară, de tip A-B-C-D, ci e compusă din flashbackuri şi reveniri în prezentul acţiunii, alternând secvenţele de monolog interior, transcris exemplar în stil indirect liber, cu episoade realiste, în care n-am cum să nu remarc fluenţa şi firescul (atât de greu de obţinut în proză!) al dialogurilor şi instinctul narativ sigur în care sunt relatate, de pildă, scene din calvarul emigrării.
În plus, Teodor Hossu-Longin are ştiinţa creionării personajelor în crochiuri simple, dar greu de uitat, precum portretele în agua forte ale mamei, tatălui, prietenului Zob, senzualei bulgăroaice Bilyana. E aici, în derularea întâmplărilor povestite, o capacitate imagistică de sorginte de-a dreptul cinematografică.
Concluziv: prin Mortua Est, Teodor Hossu-Longin intră pe primul raft al prozei româneşti contemporane.
Ioan Groşan
Multă lume din zona criticii literare s-a întrebat şi se-ntreabă când o să apară o carte de proză care să construiască o ficţiune coerentă şi estetic valoroasă asupra evenimentelor care au marcat viaţa României începând din Decembrie ’89 şi continuând în primii ani după ceea ce se mai numeşte Revoluţie, adică o viziune unitară (aceasta neexcluzând subiectivităţile autorului) asupra Pieţei Universităţii, a mineriadelor, a fesenizării ţării, cu scurtul interval al preluării puterii de către Convenţia Democratică etc. Desigur, încercări în acest sens au mai fost (nu numai în literatură, ci şi în film, de pildă), dar ele purtau amprenta fragmentarismului şi erau mai degrabă pagini ori secvenţe care se apropiau mai mult de mărturia directă, personală, asupra celor întâmplate, decât de ficţionalizarea lor. Însă iată că avem acum o primă încercare (reuşită, în opinia mea, în sensul celor amintite mai sus), romanul Mortua Est al lui Teodor Hossu-Longin.
Mortua Est deschide o cale narativă a discursului despre comunism extrem de fertilă, având un dublu avantaj: autorul, deşi foarte tânăr în ultimii ani ai ceauşismului, a trăit lucid acea epocă, deci ştie cum a fost, iar ceea ce a urmat e privit tocmai din această perspectivă lucidă şi uşor sarcastică. Eroul său, Mircea, este un introvertit, un self-made man care încearcă să se regăsească, să se construiască pe sine, pe fundalul unui timp buimac, trecând prin experienţe ce-l vor marca decisiv, precum Piaţa Universităţii, mineriadele, emigrarea şi chinul de a se acomoda în Occident, reîntoarcerea acasă ş.a.m.d. Construcţia epică nu e liniară, de tip A-B-C-D, ci e compusă din flashbackuri şi reveniri în prezentul acţiunii, alternând secvenţele de monolog interior, transcris exemplar în stil indirect liber, cu episoade realiste, în care n-am cum să nu remarc fluenţa şi firescul (atât de greu de obţinut în proză!) al dialogurilor şi instinctul narativ sigur în care sunt relatate, de pildă, scene din calvarul emigrării.
În plus, Teodor Hossu-Longin are ştiinţa creionării personajelor în crochiuri simple, dar greu de uitat, precum portretele în agua forte ale mamei, tatălui, prietenului Zob, senzualei bulgăroaice Bilyana. E aici, în derularea întâmplărilor povestite, o capacitate imagistică de sorginte de-a dreptul cinematografică.
Concluziv: prin Mortua Est, Teodor Hossu-Longin intră pe primul raft al prozei româneşti contemporane.
Ioan Groşan
