SALNIKOV AlexeiSALNIKOV Alexei
Alexei Salnikov (n. 1978, Estonia) este unul dintre cei mai îndrăzneți și faimoși scriitori tineri din Rusia. Și-a petrecut copilăria în zona Munților Ural, iar în 2005 s-a mutat în Ekaterinburg. A muncit ca fochist, mecanic, paznic, instalator, jurnalist și traducător liber-profesionist. Cele mai recente romane ale sale, Departamentul și Petrovii în vremea gripei, au fost publicate inițial în foileton, în revista literară Volga. După nominalizarea la Premiul Bolșaia Kniga, cel mai important premiu literar din Rusia, cartea Petrovii în vremea gripei a atras imediat atenția criticilor, care au numit-o „descoperirea anului“. Ulterior, romanul a fost publicat de cea mai prestigioasă editură rusească, AST, iar apariția sa a devenit un adevărat eveniment literar, astfel încât cartea a urcat imediat în topul celor mai vândute cărți pe plan național.

Titluri autor