O CAPODOPERĂ A MITURILOR ȘI A LEGENDELOR NORDICE
Miturile nordice se numără printre cele mai minunate povești din toate timpurile. Ele ne vorbesc despre Odin cel-cu-un-singur-ochi, atotvăzătorul, stăpânul zeilor și al oamenilor și maestru al bătăliilor, care gonește în fruntea unei cete de războinice aprige, Walkiriile; despre Thor cel-cu-barbă-roșie, zeul tunetului, care își mânuiește ciocanul fermecat, Mjolnir, împotriva uriașilor, dușmanii de moarte ai zeilor. Freya, frumoasa zeiță a iubirii, străbate cerul și pământul într-o caleașcă trasă de pisici cenușii, căutându-și neîncetat soțul pierdut, în timp ce farsele lui Loki, fratele de sânge al lui Odin, îi fac pe zei să izbucnească în râs, dar și să clocotească de furie ori să plângă cu lacrimi amare. Loki, zeul șiret și isteț foc, care face ca lucrurile să fie mereu interesante, este responsabil atât de distrugere, cât și de creație. Iar în lumea oamenilor din Nord, toate, chiar și zeii, au un sfârșit. Într-o zi, uriașii vor ieși din fortărețele lor ascunse în munți, acolo unde s-au retras după înfrângerea suferită în fața zeilor, iar în marea bătălie de la Ragnarok, atât zeii, cât și uriașii își vor afla pieirea. Yggdrasil, Copacul Lumii, ale cărui rădăcini sunt roase încă de la începutul timpurilor de un balaur hidos, Nidhogg, se va prăbuși în cele din urmă, surpând odată cu el toate cele nouă lumi ale lui Odin.
Monștri stranii, zei pe de-a-ntregul umani, elfi, spiriduși și gnomi, pândiți din umbră de uriași sumbri ce poartă uri străvechi – întreaga lume misterioasă și fermecătoare a miturilor nordice prinde viață în aceste pagini grație povestirii captivante și imaginilor spectaculoase create de inegalabilii soți d’Aulaire. În această carte clasică, arta autorilor, cunoscuți în întreaga lume pentru D’Aulaires’ Book of Greek Myths (Mituri și legende din Grecia Antică, Editura Paralela 45, 2025), atinge unul dintre apogee. Ea deschide o poartă către o lume a fanteziei, a luptei și a farmecului, o lume ce a servit drept inspirație pentru benzile desenate Marvel și pentru Stăpânul Inelelor.
Ingri Mortenson și Edgar Parin s-au cunoscut la școala de artă din München, în 1921. Tatăl lui Edgar era un cunoscut portretist italian, iar mama sa, o pariziancă. Ingri, cea mai mică dintre cei cinci copii, descindea din regii vikingi. La scurt timp după căsătorie, s-au mutat în Statele Unite, unde au început să creeze acele cărți ilustrate care aveau să îi consacre printre cei mai importanți autori și ilustratori ai secolului XX.
Soții d’Aulaire au publicat prima lor carte pentru copii în 1931. Au urmat trei cărți impregnate de folclorul scandinav al copilăriei lui Ingri. Apoi, cuplul și-a îndreptat talentul către istoria noii lor țări. Rezultatul a fost o serie de cărți superb ilustrate despre eroi americani, dintre care una, Abraham Lincoln, le-a adus Medalia Caldecott a Asociației Americane a Bibliotecilor. În cele din urmă, s-au îndreptat spre tărâmul miturilor. În cariera lor de aproape cinci decenii, soții d’Aulaire au fost foarte apreciați de critici pentru contribuțiile lor deosebite la literatura pentru copii.